Anul acesta vine cu o aniversare importantă pentru Centrul Ceh! Se împlinesc 40 de ani de la fondare, așa că ne-am gândit să ne uităm puțin în urmă la activitatea noastră.
Majoritatea dintre voi ne știți datorită proiectelor și evenimentelor din ultimii aproxiativ 15 ani, așa că, pentru început, vă invităm să participați la o călătorie vizuală plină de amintiri și nostalgie. Am selectat o serie de fotografii cu o mică parte dintre cele mai importante și dragi activități ale noastre și vă invităm și pe voi să contribuiți la crearea acestei colecții.
Mai exact, dacă aveți fotografii, clipuri video sau doar impresii despre evenimentele noastre din trecut, dorim să le vedem și să le aflăm. Le puteți trimite pe adresa noastră de mailccbucharest@czech.cz, iar noi le vom aduna și pune cap la cap într-un eveniment aniversar ce va avea loc în toamna lui 2021, când sperăm să vă avem din nou alături pe Ion Ghica 11, la o bere cehă sau un pahar de Becherovka, ca în vremurile bune. Materialele trimise trebuie să fie din arhiva personală și să reprezinte amintirile voastre de la Centrul Ceh sau de la evenimente organizate de noi în alte spații. Dacă nu aveți materiale vizuale, ne puteți trimite câteva impresii sau să ne povestiți despre un moment special pentru voi, cu noi.